AM SPUS NU SI AM PLECAT!

Am spus NU si am plecat.....de la servici....Da,in aceste timpuri de criza financiara,cand multa lume ar da aproape orice sa aiba un loc de munca ,eu ,dupa 3 ani,am plecat de la servici....sa spunem nu intr-un mod foarte placut,ci mai mult cu tipete si cuvinte socante care speram eu sa ajunga intr-un final si la urechile si sufletul cui trebuia,dar m-am inselat.Multa lume ma priveste ciudat,ca pe o nebuna,iar eu stiu ce gandesc cu totii, ca sunt un copil,ca poate am prea multe pretentii si fite in cap,ca asa ceva nu se face ,mai ales in aceste vremuri...insa ei nu au trait umilintele si dezamagirile mele.In acea zi mi-a ajuns si pur si simplu am uitat sau poate nu m-a mai interesat ca ratele mele ajung la 1000ron/luna si ca amaratul de somaj este 450ron,si ca baietelul in toamna va merge la scoala.....si totusi de ce ai facut-o o ma intrebi tu acum.....
Satula de salarii intarziate ,satula sa aud "sa spuneti mersi ca ati apucat un loc de munca,banii or sa se dea ei",satula sa vad oamenii cum sunt tratati ca niste sclavi in secolul 21,iar ei sa accepte cu capul plecat orice....M-am saturat sa fac mai mult decat trebuie si totul sa fie in zadar ,nimic niciodata nu este bine,nu este indeajuns,niciodata nu ai facut nimic.......De ce trebuie ca sefii sa tipe mereu,chiar nu-si pot exprima opiniile decat urland sau este un mod pentru ei de a se simti mai puternici,mai fiorosi?!
Imi lipseste si acum agitatia ,stresul si nervozitatea din tot acel timp,nu sunt inca obisnuita cu linistea,cu normalitatea.Mi-aduc aminte cum veneam seara tarziu acasa,fara nici-un pic vlaga,nu mai puteam nici sa deschid gura sa vorbesc,iubitul meu ma intreba daca am avut o zi buna,ce s-a mai intamplat la servici...numai gandul sa relatez iar lucrurile de peste zi ma enerva si intram intr-o stare de agitatie,nu doream decat sa mananc si sa ma duc in pat(chestia asta imi aminteste de reclama cu BIRO-PAT,eram 100% una din acei oameni).Erau zile ,din pacate,cand imi vedeam fiul poate doar 5 minute.
Acum am tot timpul pentru el..sunt foarte optimista,stiu ca voi reusii sa gasesc un job care sa-mi permita sa castig cat trebuie si sa-mi ofere si timpul de care am nevoie doar pentru familia mea.
Daca ar fi sa o iau de la inceput,sa ajung in acea zi in care am ales sa plec,nu as face nimic altfel,totul ar fi la fel,nu-mi pare rau ca dupa 3 ani am spus cu voce tare ceea ce gandeam cu adevarat,imi pare rau ca nu am apucat sa spun tot ceea ce doream,dar asta insemna sa ne asezam pana la urma la cafea si sa ne apucam de povesti.Asta se intampla cand nu spui ceea ce gandesti si doresti,dupa un timp ajungi ca o bomba cu ceas .........
Spune intotdeauna ceea ce te deranjeaza,ceea ce gandesti,ceea ce doresti,s-ar putea ca maine sa nu mai ai ocazia sau sa-ti para rau ca nu ai facut-o mai devreme....
CARPE DIEM!